Island of fear

Povestea se petrece in Evul mediu. E terminata dar voi pune pe rand, cand am timp.

Luna...luna...nu puteam vedea decat luna....simteam iarba rece ce ma atingea si parca vroia sa imi sopteasca ceva... ...nu imi aduceam aminte cine sunt sau ce caut stand pe iarba moale dar simteam o durere ce ma cuprindea precum un foc ce mocnea in mine... dintr-o data am simtit caldura... dar parca nici asta nu o mai simteam...incepuse ploaia...stropi mici se prelingeau pe fata mea ce ardea... simteam ca nu voi muri...ca imi voi reveni....dar...am adormit fara sa imi dau seama ca ploua, ca nu mai imi simteam corpul sau ca nu stiam ce caut intr-un astfel de loc... si totusi m-am trezit...dar de data aceasta nu stateam pe iarba umeda ci pe un pat vechi de lemn, intr-o incapere cu miros de crini... puteam sa ma misc...am incercat sa ma ridic dar singurul lucru pe care am putut sa il fac a fost sa stau rezemata de peretele galben care parca imi amintea de ceva... m-am uitat cu privirea pierduta prin camera misterioasa si am vazut langa pat o sabie...o sabie ce imi parea atat de cunoscuta...era sabia mea...si amintirile incepeau sa curga...

~flashback

Un fluture zbura incet pe langa mana mea ce statea intinsa parca vrand sa prinda soarele sau macar caldura lui...eram fericita si nu cunosteam durerea... dar totusi traiam intr-o era a razboaielor si trebuia sa invat tainele unei lupte... de mica eram fascinata de sabii...de acel luciu si acea aura plina de mistere ce le invaluia...in sfarsit venise timpul sa aflu acele secrete .

~end of flashback

***
Stateam intr-o camera ce o mai vazusem inainte dar memoria mea era la fel de slabita ca fiecare parte a corpului meu… incercam sa ajung la sabie, dar nu reuseam… dintr-o data aparu cineva in camera, pasind usor spre mine…
“Anya?!?ce cauti aici?” am strigat mirata si o durera ma fulgera in piept.
“Iti inteleg mirarea si sunt bucuroasa ca inca ma mai recunosti…”
“Bucuroasa?!?! Cum poti sa te porti astfel dupa tot ce ai facut….!”
“Yura! Nu te forta sa vorbesti, esti prea slabita… iti voi explica totul dar te rog, stai intinsa…”
“Nu…ai…ce sa imi ….explici” ….dar simteam ca nici vorbele nu mai vor sa ma ajute si singurul lucru pe care il puteam face era sa stau intinsa si sa o ascult pe Anya…
“Yura… chiar daca eu am parasit casa in care am locuit fara stire si v-am lasat intr-un moment dificil am facut-o spre binele vostru, pentru a va proteja pe voi si mai ales pe tine, pentru ca tu ai fost sora mea cea mica si pe tine te-am pretuit cel mai mult…stiu ca esti suparata pentru ca am facut acest lucru fara a-ti spune si ca eram nedespartite si fara secrete intre noi dar…” siroaie de lacrimi curgeau neincetat pe fata Anyei iar vocea ei tremura fara a mai putea rosti vreun cuvant….

De 5 ani nu imi mai vazusem sora mult iubita…credeam ca nu o voi mai vedea vreodata…In ziua in care a plecat ea am crezut ca nu o voi mai reintalni vreodata sau vedea si simteam ca cel mai bun prieten al meu s-a dus precum nu ar fi existat…desi nu o mai vazusem ma gandeam in fiecare zi la ea…Mama noastra murise cand eu aveam 5 ani iar tatal nostru a murit nu cu mult dupa plecarea Anyei moment in care am ramas singura si am decis ca imi voi dedica viata pentru invatarea tainelor unei sabii si protejarea celorlalti. Am devenit o persoana rece si sufletul cald si bland ce il aveam se stingea pe zi ce trece, afundandu-se tot mai adanc in mine, ofilind precum o floare pe care nu o uda nimeni, doar ca mie imi lipsea dragostea si pretuirea unei persoane…
Am invat sa manuiesc sabia in 5 ani mai bine ca altii in zeci de ani deoarece aveam o vointa de nestramutat si o putere ce venea din adancul sufletului meu, o putere ce curgea ca un izvor, fara incetare… Am devenit curand o putere bruta, fara inima pentru cei rai care cereau indurare si totodata un ajutor pentru oamenii pe care ii protejam. Calatoream prin tara fara o directie anume si imi gaseam adapost si hrana la oamenii din sate. Eram un calator ce cauta criminalii si raufacatorii dar nu aveam un tel si tocmai de aceea il cautam….
Mergand fara sens pe o strada prafuita dintr-un loc pustiu mi-am adus aminte de casa in care stateam cu sora mea cand eram mici si povesteam seara pana adormeam pe paturile improvizate de noi de-a lungul timpului…chiar si casa o construiseram noi, intr-o vara, cu ajutorul tatalui nostru… Imi doream sa mai vad o data acea casa asa ca am pornit pe strada pustie spre acel loc care imi aducea aminte de atatea lucruri…Dupa zile de mers am ajuns in apropiere dar am hotarat sa mai fac un popas la un han ce se afla in drumul meu. Dar noptea, hanul a fost atacat de niste jefuitori fara suflet care omorau cu zambetul pe buze oamenii doar pentru a le lua bunurile, chiar daca acestea erau putine…Mi-am luat sabia si am fugit sa salvez un copil de unul dintre jefuitori…am reusit sa il dobor dupa ce l-am ranit la picior dar cand am vrut sa plec cu copilul plangand in brate… o durere m-a strapuns in spate si am cazut fara suflu la pamant…dupa 2 minute de inconstienta timp in care jefuitorii au plecat fara urma si au crezut ca am murit, am reusit sa imi scot cutitul infipt in spate si sa ma tarasc pana pe campul din apropiere unde am sperat ca ma voi putea odihni…

Anya reusi sa se opreasca din plans si sa continue ce avea de spus:
“Am hotarat sa plec pentru a va proteja din umbra si pentru a ma putea antrena. Tata considera ca eram prea firava pentru a ma antrena si de aceea vroiam cu orice pret sa va apar…asa ca am fugit… si am trait pe la oameni lucrand la camp sau confectionand haine pentru a putea castiga bani. Dar am simtit ca trebuia sa vin la aceasta casa, poate ca nu ma crezi dar simteam ca vei veni aici si am vrut sa te intalnesc…sa iti spun ca ai ramas aceeasi sora pentru mine si de acum nu voi mai pleca de langa tine…si desigur ..sa iti cer iertare pentru faptele mele nechibzuite chiar daca poate nu ma vei ierta vreodata…”
In mintea mea mii de ganduri se adunau fara incetare incercand sa formeze o idee… Tot ce stiam era ca o aveam din nou pe Anya langa mine si ca acum nu mai eram singura pe lume…Vroiam sa ii spun Anyei ca imi pare bine ca o am langa mine, ca o iert pentru tot ceea ce a facut, dar stiam ca am nevoie de odihna pentru a-mi putea reveni si somnul m-a cuprins fara a putea stii ce se va mai intampla…
“Yura….Yura…trezeste-te… trebuie sa plecam…Cred ca vei putea sa te misti ti-am dat un medicament in timp ce dormeai si in plus ai dormit timp de 3 zile…”
Anya avea dreptate…durerea parca disparuse si simteam ca ma pot misca din nou…M-am trezit grabita din pat, mi-am luat sabia si am pornit la drum inca adormita…
“De ce trebuie sa plecam?...S-a intamplat ceva?”
“Nu…doar ca… nu ti-am spus un lucru… eu am devenit acum un an samuraiul unui bun imparat din partile nordice impreuna cu inca cineva…dar am plecat in cautarea ta si am promis ca ma voi intoarce intr-o saptamana… Eu trebuie sa ajung la Castelul imparatului si inca nu te pot lasa singura, nu te-ai recuperat in totalitate. Sunt sigura ca vei gasi o slujba la bunul meu stapan de aceea intetionez sa te iau cu mine…”
Nu am spus nimic… doar m-am oprit…
“Anya… eu nu pot veni cu tine…”
“De ce?...nu inteleg…”
“Eu nu sunt ca si tine, Anya… nu as putea trai toata viata fiind samuraiul unui imparat si sacrificandu-mi viata pentru un singur om…eu vreau sa fiu precum un fluture sa zbor printe flori si sa ma bucur de aceasta viata…oricat de scurta ar fi ea… Vreau sa imi construiesc o familie si sa dau mai departe bucuria de a fi protectorul unor oameni ce chiar au nevoie de ajutorul cuiva…nu imi este usor sa imi parasesc sora, dar nu pot vedea viata altfel…”
Sclipirea unui lacrimi cristaline se vedea pe fata Anyei. Simteam ca am spus un lucru pe care nu l-as fi spus niciodata si inima mea se rupea in bucatele de durerea pe care o simteam venind din adancul meu, precum o flacara ce ardea neincetat. Imi era greu sa ma uit spre Anya si teama de raspunsul pe care aceasta il va da…
“Yura, ceea ce ai spus tu acum imi aminteste ca nici eu nu mi-am dorit sa fiu samurai la inceput dar am luat aceasta decizie din anumite motive. Atata timp cat stapanul meu va fi in viata eu il voi proteja. Am depus un juramant si il voi respecta…sufletul meu si-ar dori sa vii cu mine, dar ai crescut si nu pot…nu pot sa decid in locul tau. Cred ca a fost destinul nostru sa traim despartite…”
Simteam ca acea fericire a fost ca o ploaie de vara iar ultimul ei strop tocmai a cazut….
“Sa stii ca nu te voi uita niciodata Yura…si…sper ca ne vom mai revedea…”
Am imbratisat-o si am vrut sa cred ceea ce mi-a spus…dar viata mea luase acum un nou drum…un drum plin de aventuri, bucurii, dezamagiri si descoperiri…Un drum ce are un nume:
Island of Fear

Trecusera 3 luni de la despartirea de sora mea si inca ma gandeam de ce nu am mers impreuna cu ea. Ma simteam libera, dar totusi singura, intr-o lume pe care nu o intelegeam, o lume in care supravietuirea era o lupta continua… Umblam pe o strada goala, dintr-un sat aproape parasit, incercand sa gasesc un loc unde puteam cina. Mergand obosita, la capatul strazii atarna cu un aer de vechi si degradat o placuta pe care nici scrisul nu il mai puteam descrifa. Era ceea ce ce cautam eu. Locul parea sa fi fost prosper odata, calculand dupa marimea lui, dar acum tot ce mai ramasese erau 5 mese asezate haotic si un loc de servire cu preturi nesemnificative. Mi-am umplut un bol cu sushi si m-am asezat la o masa din colt. Aproape terminasem cand se aseza langa mine un baiat ce parea ca ma cunoaste…
“Buna! Numele meu este Koru iar tu trebuie sa fii Yura…”
Nu am zis nimic, asteptand sa vad ce are de spus de fapt…
“Sunt aici sa te ajut si sa te sustin. Sunt un vechi prieten al Anyei; mi-a povestit cele intamplate in ultimul timp, rugandu-ma sa te ajut daca vei avea nevoie…”
“Nu, multumesc, ma descurc si singura”. M-am ridicat sa plec dar se parea ca nu renunta…
“Anya stia ca nu vei accepta ajutor de aceea ti-a trimis si aceasta scrisoare…”
Intr-adevar era o scrisoare, dar puteam sa ma incred intr-un necunoscut?...parea un om bun totusi. Am luat scrisoarea si am deschis-o cu grija. Spre surprinderea mea, era scrisul Anyei….

“Draga mea surioara,

Koru e un prieten pe care l-am cunoscut cand am plecat de acasa si care m-a ajutat enorm in tot acest timp. Te rog sa accepti ajutorul sincer pe care ti-l ofera si incearca sa te bucuri de acesta viata cu care ai fost binecuvantata. Imi lipsesti si imi este dor de tine, dar atat timp cat tu esti fericita, si eu sunt…

Te imbratisez cu mult drag,
Anya”

M-am asezat iar pe scaun si am cazut pe ganduri…Omul ce statea in fata mea si ma privea cu atata blandete era un baiat de varsta mea, dar parea ca are mai multe experienta decat un om ce a trait o viata…
“Deci, accepti?”spuse Koru, facandu-ma sa tresar, nefiind atenta la ce se petrecea in jur.
“Pai…cred ca da!”
“Trebuie sa ajungem la satul urmator pentru ca in curand se va innopta iar aici nu avem unde dormi…”
“Desigur.”
Soarele apunea in culori de foc, iar cerul trandafiriu parea ata de frumos si de romantic…
“Ce frumos e cerul astazi,nu?” spuse Koru.
“Da”…parea ca stie ce gandesc…
A doua zi am plecat la drum impreuna.
“Unde mergem?” l-am intrebat curioasa, nestiind de ce merge atat de hotarat.
“Se va tine in primavara un concurs, la care vor participa luptatori in echipe de cate 2… Din cate am inteles exista o recompensa data echipei castigatoare iar concurentii trebuie sa lupte cu sabia.””
“Eu vreau sa mergem, nu conteaza resplata, dar pentru asta trebuie sa ne antrenam.”
“Hmmm….stiam ca vei accepta de aceea acum mergem intr-un loc ferit de lume si perfect pentru ceea ce avem nevoie.”
“Mai este mult de mers?”
“Nu, aproximativ doua ore…”

“In padure?!?”Am intrebat eu mirata...
“Nu, ti-am zis ca e un loc ferit de lume asteapta sa ajungem acolo.”
Nu am mers mult si surpriza, padurea se terminase… era un loc atat de frumos si de linistit, incat puteai trai toata viata aici fara a te plictisi de frumusetea mirifica a privelistii ce incanta ochiul…In fata era un lac mare, ce sclipea in lumina blanda a soarelui, precum o bijuterie pretioasa, iar nisipul era atat de galben incat credeai ca totul e o iluzie. Imediat la iesirea din padure se observa o casa de lemn, in jurul catorva pomi singuratici ce adaposteau pasarele, a caror tril cristalin imi incanta auzul.
“Iti place, deci?” intreba Koru.
Ma simteam atat de fericita, incat subit l-am imbratisat puternic pe Koru, care a ramas fara cuvinte la reactia mea…
M-am intors brusc realizand ca l-am strans prea apropiat, in timp ce Koru isi aranja haina…
Tusi putin si imi spuse ca e fericit ca ma simt bine. Dar nu mintise, pentru ca, chiar ma simteam bine, desi imi era greu sa admit. Nu stiam motivul, dar simteam ca plutesc, gustand timid fericirea tineritii si primul fior al dragostei…

Totul parea perfect…
Am inceput antrenamentele dupa 2 zile deoarece am avut nevoie de timp sa mai aranjam putin casa, dat fiind ca nu a mai fost locuita de ceva vreme dar si sa mai povestim si sa ne cunoastem mai bine. Koru era o persoana deschisa si draguta, foarte manierat, stia cum sa se poarte si de asemenea avea un spirit zburdalnic, de multe ori aducandu-mi aminte de momente din copilaria mea…Nu stiu care era parerea lui despre mine, dar ne intelegeam bine si incercam sa facem placuta fiecare clipa de convietuire. Pe langa sabie, Koru stia sa foloseasca arcul si sagetile. Visul lui Koru era sa se termine razboiele si sa poata trai intr-o lume linistita.
In timpul antrenamentelor am constat ca, Koru era mult mai rapid decat mine si nu reuseam decat sa-i parez loviturile fara a-l putea ataca macar o data… Dupa doua ore in acest ritm am obosit si am hotarat sa luam o pauza la marginea lacului si sa ne racorim cu o limonada.
“Esti prima persoana care a reusit sa imi pareze toate atacurile”spuse Koru entuziasmat.
“Pentru mine esti prima persoana in fata careia nu am avut nicio sansa de atac”
“Se pare ca avem totusi ceva in comun.”
Replicile scurte si monotonia momentului ma enervau de-a dreptul. Desi rezervata in unele momente, eu eram o fire foarte vorbareata si activa si chiar nu ma mai puteam abtine sa nu fac ceva.
“Este atat de cald afara incat si limonada asta s-a incalzit”
“Pai stiu as…”, dar nu a apucat sa termine fraza pentru ca m-am aruncat pur si simplu in apa si l-am stropit din cap pana in picioare.
“Yura!!!!! Sa vezi tu ce-ti fac!”
“Stai! Nu ma mai stropi….”
“Sigur ca da! Dar tu de ce ma stropesti?”
“…..”
Dar vroiam sa simt apa linistita pe tot corpul asa ca m-am asezat aproape de mal pe spate,simtind valurile reci si intense trecand prin parul meu ravasit. Am inchis ochii pentru cateva clipe, incercand sa simt senzatia oferita de apa dar am simtit ceva apropiindu-se de mine…ceva atat de catifelat…Koru?!?!?!?!
SLAP!
“Au!!!!!!”
“Koru, ce naiba faci m-ai speriat de moarte n-ai observat ca nu eram atenta?!?!”
“Am vrut sa iau…um…o scoica”(da, sigur,cum sa nu)
“Cum sa nu…si eu sunt Mos Craciun”…<poate daca as fi barbat>
M-am enervat putin si am plecat in casa cu hainele ude, lipite de mine si cu o senzatie de stranut continua…M-am schimbat de hainele ude(in timp ce Koru se uita la ea desteapta fata a uitat sa traga draperia) si m-am asezat in pat incercand sa dorm deoarece eram cam obosita dupa antrenament.
<Yura a facut ceea ceva ce nu credeam ca e posibil…mi-a deschis inima si se pare ca a luat cheia cu ea…nu pot sa cred,dar este…adevarat…si acest sentiment,atat de brusc si de intens, oare…>si Koru nu a avut timp sa isi termine ideea pt ca Yura il striga in disperare din camera cealalta…
“Ce s-a intamplat?”spuse Koru speriat fiind, pregatit cu sabia sa atace.
“Un paianjen!!!!! Omoara-l te rog!”
“Huh?!?!”spuse Koru cu o fata de parca i-ar fi cazut o piatra in cap.
“Ce?N-am voie sa-mi fie frica de ceva?!?!?”spuse Yura pe un ton ciudat.
“O, nu, sa fugim paienjenul ne va ataca!”spuse Koru imitand o fata speriata de fetita… Si luand paienjenul in mana il indrepta spre Yura care tipa in nestire…
“Copilul se sperie!Copilul se sperie…”spuse Koru dezvaluindu-si latura copilaroasa, foarte diferita de cea pe care o afiseaza in general…
“Foarte interesant…si cum se face ca spui chestia asta incontinuu de 2 ore si eu tot incerc sa iti spun ceva…mai bine ti-as da un pahar cu apa cred ca ti s-a uscat gura de la cat ai repetat fraza…Stii ce? Nu ti se pare ca de data asta tu esti copilul? Eu am plecat de aici!”
“Yura, stai! Unde pleci?”
“Oriunde!”spuse sec Yura si pleca.
<Nu inteleg… Ba e dragutz cu mine ba se poarta ca un idiot,tont,copil tembel ! Nu ma voi intoarce decat daca va veni dupa dupa mine!>isi spuse Yura in gand si pleca, punandu-si sabia in teaca.
Iesi pe usa si Koru o privi pe geam. Pentru prima oara, avu o reactie de moment fulgeratoare.
“Nu o pot lasa sa plece!” Se ridica grabit si fugi spre usa…O prinse de mana pe Yura iar aceasta se intoarse sa vada ce vrea…Dar nu mai vroia nimic… Koru o sarutase pe Yura suav, iar aceasta se lasa dusa de val…
“Te rog nu pleca….imi pare rau ca m-am purtat atat de copilareste…”
“Nu voi pleca…dar inca nu mi-a trecut supararea…”<…Dap,de fapt sunt fericita >
Soarele apunea suav in nuante trandafirii, iar o alta zi avea sa urmeze…

“Yura…vreau sa iti marturisesc ceva”spuse Koru foarte serios.
“Da…” spuse Yura visand la o declaratie siropoasa de dragoste.
“Nici mie nu-mi plac paienjeni….”
<WoW….ce interesant, asta da cuceritor de inimi nu-mi vine sa cred ca-mi place de el>
“Si inca ceva….”spuse el iar…
“De data asta ti-e frica ca iedera din gradina te va manca, sau ce?”spuse Yura ironica.
“Nu…eu…pai…vezi tu…”
“Din cate imi amintesc vad…”
“Nu pot…”
“Ce sincer esti…”spuse Yura, dar de data asta se astepta la un raspuns si mai idiot. Se elibera din stransoarea calda a lui Koru si pleca inapoi spre casa amuzata si ganditoare.

Enough fun, back to work.
Antrenamentele pareau mai grele in fiecare zi datorita oboselii accumulate, dar totusi dadeau rezultate. Incetul cu incetul, Yura a ajuns la acelasi nivel cu Koru. S-ar fi putut bate la infinit, castigand cineva doar daca unul din ei ar obosi prea rau.
Mai erau 2 saptamani pana la inceperea turneului si amandoi aveam nevoie de odihna.
“Koru,tu ai vreo idee cum se va desfasura concursul?”
“Sincer, habar nu am. Am inteles ca se va desfasura pe echipe de cate doi si sper ca acest lucru este adevarat… Nu voi participa daca nu este valabil acest lucru.”
“Hm….oricum vei participa chiar daca nu luptam pe echipe! Ne vom bate si va iesi invigator cel mai bun!”dar totusi nu eram prea calma gandidu-ma ca as putea fi nevoita sa lupt cu Koru.
“Ar trebui sa ne facem o strategie pentru cazul in care luptam pe echipe”spuse Koru ganditor.
“Nu ma prea pricep la strategii…de obicei ma adaptez momentului si situatiei in care sunt pusa. Nu cred ca e nevoie de o strategie…”
“Hmmm….nu stiu ce sa zic, nici eu nu sunt adeptul strategiilor dar faptul ca pana acum am fost aproape tot timpul pe cont propriu, ma face sa ma gandesc daca voi stii sa lucru in echipa.”
“Eu zic sa nu ne mai facem griji despre acest aspect. Ssunt sigura ca totul va fi bine. Este seara si mai bine ne-am culca. Trebuie sa ne odihnim pentru ca antrenamentele au fost destul de obositoare.”
“Bine atunci. Noapte buna!”spuse Koru.
“Noapte buna.”
Soarele urca incet pe cer iar eu incercam sa ma trezesc dintr-un vis ciudat…nu ma puteam trezi dar vroiam; eram intre realitate si imaginatie, nu stiam daca era adevarat sau nu…
“Yura! Trezeste-te! Yura! E dimineata…adica deja nu mai este…este ora 12!”
“Huh? 12 ?!?” am spus eu si m-am trezit brusc.
“Da, este 12, dar nu e cazul sa te sperii”spuse Koru amuzat.
“Nu rade. Am visat ceva ciudat. Nu mi s-a mai intamplat pana acum dar…cred ca este un fel de viziune…”am spus rasufland greu si nestiind nici eu ce sa cred.
“Esti sigura? Despre ce era vorba?”
“Are legatura cu noi. Este vorba despre un atac in care trebuie sa colaboram, sau cel putin cam asta am inteles.”
“Pai, ar trebui sa incercam. Poate nu e un simplu vis… dar mai intai expica-mi.
“Bine.”am spus eu si i-am explicat lui Koru cam tot ceea c am vista si imi aminteam.
“Am inteles…cred” spuse el putin cam derutat.
“Nu aberez; iti voi mai explica inca o data ce vom incerca”
Am iesit afara din casa si ne-am inderpatat pana am ajuns la un loc drept ce se continua cu lacul. Nu stiam daca va functiona, dar daca da, aveam nevoie de spatiu.
“Deci, sa incepem”
Stateam fata in fata cu sabiile in mana dreapta. Sabiile noastre erau ridicate si indreptate inspre lac si se suprapuneau intr-un fel ca si cand ne-am duela. In visul meu atacul se declansa daca ne sarutam. Speram sa fie adevarat…
Un mic sarut si am simtit cum un val de putere si enrgie trece prin mine. Sabiile noastre au emis inspre lac o unda distrugatoare imensa, pamantul crapandu-se pana la lac. Apa s-a despicat si valuri uriase s-au creat. Ma simteam supradozata cu putere si parca aveam o nevoie de a lupta de a-mi consuma energia… Doar ca acest lucru i se intampla si lui Koru. Se vedea dupa ochii lui ca in el arde o flacara mai puternica decat focul si ca ca si el era cuprins de acea putere. Sabiile aratau in mod ciudat mai mari, dar mi se parea ca e chiar mai usoara…. Nu mai stiam ce sa cred.
“Hai sa ne incercam puterile”i-am spus lui Koru.
“Hai!”
Am inceput, ca de fiecare data, sa incercam sa ne atacam. Doar ca, de data aceasta, totul se petrecea intr-un ritm diferit. Simteam vantul mangaindu-mi fata mai tare ca ca de obicei. Asta pentru ca ne miscam de cateva ori mai repede. Iarba se misca la pasii nostrii incet, de parca nici nu o atingeam. Nu ma puteam uita in dreapta sau in stanga pentru ca as fi ametit. Am incercat sa-l atac pe koru din spate dar a respins intr-o fractiune de secunda iar cateva scantei au sarit din sabiile noastre… Oboseam mai repede ca de obicei, dar totusi simteam ca as mai fi putut continua…Ne-am oprit amandoi hotarand ca asa e mai bine.
“Wow!” Am exclamat amandoi entuziasmati.
“nu stiu cum a fost posibil asa ceva” spuse koru uimit.
“Priveste. Sabiile noastre au ramas la fel de mari ca in timpul atacului.”
“Asa se pare. Si a aparut o panglica rosie, sau cel putin la mine…”
“Ai dreptate. Ma intreb ce inseamna oare” i-am raspuns nedumerita.
“Nu stiu. Haide sa mergem. Vreau sa stau cinci minute.”
Stateam in paturile noastre si incercam sa recapitulam ce s-a intamplat. Pe parcurs valul de energie si putere a disparut din noi, dar cicatricea a ramas in pamant fapt care atesta existenta atacului. Sabiile nu s-au schimbat iar panglica era la fel de rosie.
“Oare suntem singurii cu astfel de puteri?”
“Ar fi bine dar nu cred…”spuse Koru putin cam sumbru.
Acea saptamana am repetat atacul si ne-am perfectionat miscarile. Pamantul incepea sa capete tot mai multe santuri(incepand sa arate ca strazile din Bucuresti asfaltate cand ploua…).
Am hotarat sa ne rezervam o saptamana pentru odihna. In una din zile m-am trezit de dimineata si koru nu era prin preajma; am incercat sa-l strig, dar fara folos. Aveam incredere in el. Oriunde era, avea sa vina inapoi. Am profitat de moment si am facut o baie in lac, dat fiind ca afar era foarte cald. Cand am iesit, foarte relaxata, cautam cu ochii inchisi prosopul,
“Cautai asta?”spuse Koru intinzandu-mi prosopul.
Cand am deschis ochii, am sesizat ca stateam in chilotei in fata lui Koru. M-am inrosit ca un rac si l-am plesnit pe Koru atat de tare incat i-a ramas o urma foarte rosie pe fata.
“Asta e logo-ul echipei noastre?”intreba Koru cu mana pe fata, masand locul dureros.
“Huh. Nesimtitule.”
“Stai, Yura.” Spuse el.
“Ce e?”
“Pai stii eu am fost plecat pana in apropiere si ti-am adus asta.” Imi intinse timid un trandafir rosu precum sangele.
“Si…vreau sa fii iubita mea. Oficial.”
“La ce te referi prin –oficial-?”
“Pai,stii toata ziua ne ascundem dupa deget si facem pe prostii. Eu te plac si vreau sa ne comportam ca un cuplu nu ca doi copii.”
“Hm… alta gluma proasta?”
*silence*
“Um….nu.” Spuse Koru serios si rosu la fata…Era atat de dragut!”
“Da,sunt de acord.”
“Bine.”spuse Koru.
I-am dat un pupic pe fata si am plecat in casa sa ma imbrac deoarece ma simteam ciudat cu acel prosop….

Frumoasa poveste...fff tare, nu prea am critici si nici nu prea am timp sa le scriu, oricum astept continuarea

Lacul era precum o oglinda de cristal, iar reflexia lunii juca nebunatic printre micile valuri… Era deja seara, dar aceasta era ultima seara in aceasta casa deoarece a doua zi plecam deja sa cautam locul unde avea loc acel concurs. Avea sa urmeze o perioada grea pentru noi si de asemenea obositoare.
“Hei, Koru, dupa terminarea concursului asa-i ca vom mai veni aici?”
“Desigur, vom putea veni oricand vrei tu…”
<Sper ca vom trece cu bine de acest concurs… Suntem destul de puternici dar totusi, nu pot sa numa ingrijorez. Oare Yura de ce e atat de calma…?>
“Noapte buna Koru, eu ma culc pentru ca imi este putin cam somn. Ar fi bine sa te culci si tu.”
“Da…imediat ma duc si eu in pat ies putin afara…”

“Koru! Mi-ai vazut cumva sabia? Nu o gasesc!”
“Nu te mai agita atata! E dupa usa unde ii este locul!”
“Ah…scuze nu am vazut-o.”
“Sa mergem!”
“Sper ca am luat tot ce aveam nevoie.”
Am pornit la drum cu un mic sentiment de emotie. Eram nerabdatoare sa vad cum sunt pregatiti ceilalti concurenti si sa vad daca intr-adevar suntem puternici. Razele soarelui se strecurau prin crengile dese ale padurii incalzindu-mi fata. Dupa ce ieseam din padure trebuia sa dam de o strada iar de acolo ne continuam drumul. Drumul era pustiu si linistit, pasii nostri trezind colbul de mult adormit.
“Hmmmm…din cate imi amintesc locul unde se tinea acest eveniment era inspre Sud deci acesta ar trebui sa fie drumul” spuse Koru aratand spre o straduta.
“Sa mergem.”
Intr-un final, dupa o jumatate de zi de mers am ajuns in acel loc. Era aglomerat si plin de oameni ciudati. Peste tot erau afise despre evenimentul ce avea loc sa urmeze si toti locuitorii micului sat vorbeau despre marele eveniment de care erau onorati ca se va petrece in satul lor. Pe afis scria ca inscrierile incepeau cu ora zece peste 3 zile, timp de o saptamana.
“Am ajuns mai repede.”
“Da, si am putea profita de acest lucru sa gasim o gazda.”
“Nu este nevoie, putem merge la un han.”
“Dar nu aveam banii necesari.”
“Sora ta mi-a dat destui bani pentru a avea un loc de dormit si mancare pe tot parcursul acestui drum. Nu iti fa griji, totul e ok.”
“Ce bine e sa ai sa ai o sora grijulie. Mi-e dor de ea.”
“Este o persoana deosebita, la fel ca tine. Nu plange te rog. Stiu ca iti lipseste. Crede-ma stiu…”
“De unde sa stii tu nici nu ai avut o sora sau un frate!”
Dar Koru ramase cu privirea impietrita iar la coltul ochilor sai albastri se ivi o lacrima. Nu intelegeam de ce plange dar nu il vazusem asa niciodata inainte.
~flashback
“Saryu, te rog, nu ma parasi!”
“Koru…este numai vina mea. Promite-mi ca vei fi mai bun decat mine si nu vei pati ce am patit eu!”
“Saryu, nu ma poti lasa acum tu esti tot ce mai am, te rog, nu…” Siroaie de lacrimi curgeau neincetat pe fata alba a copilului.
“Te rog… Promite-mi…”
“Iti promit orice dar te rog rezista!”
Fata plangea neincetat, durerea fiind nimic pe langa inima ei sfaramata de durerea fratelui sau pe care il va lasa singur intr-o lume sireata si nesigura.
“Te voi iubi si dincolo de aceasta lume Koru. Tine minte acest lucru…”
O ultima lacrima sclipi iar lumina vietii ei se stinse precum o stea cazatoare.
“Saryu nu…NU!”
Copilul plangea neincetat. Niciodata nu crezuse ca a iubit-o atat pe sora lui. Dar era normal, pentru el a fost si sora, si mama, si tata. Au trait de cand se stia impreuna si ii era greu sa accepte ca a disparut. Simtea cum lumea sa se prabusise si ca a ramas gol pe dinauntru… Avea sa o iubeasca pentru totdeauna pe sora sa,iar inima lui avea sa planga neincetat… Chipul sau ce o data radea in lumina calda a soarelui, era indurerat si parca de soarele cald se ferea…O cicatrice ce avea sa ramana pe veci in inia copilului…
~End of flashback
Koru inca plangea, dorindu-si sa fi uitat acea parte a vetii lui, sa o poata sterge si sa nu fii existat niciodata. Dar nu putea si nu avea cum… Inima lui totusi isi gasi o alinare in Yura, care a reusit sa il faca sa uite macar putin de acea parte si sa-i ofere dragoste.
“Koru, de ce plangi?”spuse Yura care acum era ingrijorata.
Koru o privi cu ochii indurerati si nu putu sa spuna nimic.
“Koru, te simti bine?”
“Da…numai ca mi-am amintit o parte mai putin placuta din viata mea. Imi pare rau ca in loc sa iti alin dorul de sora ta m-am apucat eu sa plang ca un copil…”
“Cu totii avem dreptul de a simti, nu? Si tu esti un om ca oricare si ai voie sa plangi dar totusi ce anume poate fii atat de trist incat sa te faca pe tine sa fii astfel…”
“Nu vreau…Nu vreau sa imi mai amintesc inca o data...”spuse el si izbucnise in plans in bratele Yurei, incepand sa-i povesteasca totul….
“Iarta-ma Koru… Macar sora mea mai traieste. Imi pare foarte rau ca te-am facut sa iti amintesti acest lucru.”
“Este bine. Ma simt mai bine acum acum ca i-am spus cuiva despre acest lucru care a stat inchis in mine atata timp…”
“Uneori este mai bine sa impartasesti cu ceilalti, nu?”
“Da… Hai sa mergem sa cautam un loc la un han.”
“Da, desigur.”

In sfarsit inscrierile incepusera. Era foarte aglomerat. Avea sa fie un concurs mare. Cum s-a stiut de la inceput avea sa fie pe echipe de cate doi. O sabie si nimic altceva. Orice altceva gasit in posesia concurentilor in timpul luptelor avea sa fie confiscat si luptatorul descalificat, in concluzie intreaga echipa. Timp de o saptamana a fost mare zarva in jur, dupa care avea sa inceapa primele lupte preliminarii.
In prima tura, respectiv prima saptamana nu am intalnit oponenti care sa fie o piedica reusind sa ii invingem cu brio pe toti.

Dar totusi in urmatoarea saptamana…

P.S. Thanxs Akate, dar totusi daca gasesti ceva...spune-mi ...Bucata asta am resuit sa o corectez acum...trebuie sa ma apuc de corectarea la tot pentru ca se pare ca exista multe greseli